O Maimuta A Unei Pacaleli

by / martie 5, 2015

Universitatea Yale a fost înființată în 1701 pentru a instrui slujitori creștini. Astăzi, departamentul de studii religioase oferă o gamă largă de cursuri care acoperă marile religii ale lumii. Prin anii 1920 predarea teoriei evoluției a fost punctul central al celebrului Museu Yale Peabody – recunoscut ca primul muzeu de istorie naturala ce descrie originile omului în ceea ce privește evoluția sa organică. Directorul său, Richard Swann Lull a invitat publicul sa exploreze ceea ce a fost descris ca fiind „reprezentarea deschisă a evoluției umane,” prin exponate menite să atragă interesul copiilor.

Să aruncăm o privire la unele dintre teoriile găsite în cartea „Evolutia Organică,” scrisă de profesorul Lull, și publicată în 1929. Profesorul Lull a crezut că omul a fost doar un fel de animal mai mare – o primată, titlul indicând capul regnului animal. El credea că maimuțele, in sensul propriilor sale cuvinte, sunt ruda noastră apropiată și că motivul pentru care nu suntem păroși peste tot este pentru că am început să poartăm haine.

În cartea sa, Dr. Lull a prezentat rămășițele scheletice ale unui presupus om- maimuță cunoscut sub numele de Omul Piltdown, ca dovadă pentru evoluție. S-a determinat mai târziu de paleontologi respectabili că Omul de Piltdown nu a fost nimic mai mult decât un craniu uman, potrivit cu un maxilar de urangutan, cu dinții inlocuiti pentru a arăta ca cei ai oamenilor – o fraudă totală.

Peste 40 de ani au trecut de la descoperirea acestei presupuse „verigi lipsă” pînă la expunerea ei ca o farsă.
Poate e timpul să aruncăm o privire mai atentă și la multe alte „dovezi” ale evoluției.

Sunt David Rives
Într-adevăr – Cerurile spun slava lui Dumnezeu

LIKE pagina FB lui David aici: http://www.facebook.com/DavidRivesMinistries
URMAȚI-ne pe Twitter: http://twitter.com/TheDavidRives
VIZITATI site-ul nostru oficial pentru tone de informatii gratuite: http://www.davidrivesministries.org
David Rives MUSIC: http://www.davidrivesmusic.com
Pentru spectacolul TBN „Crearea în secolul 21”: http://www.creationinthe21stcentury.com

The following two tabs change content below.
David Rives
With a unique combination of creation science and Biblical astronomy, David has built a solid case for our Creator and Savior, Jesus Christ–and the world is taking notice. Host of the weekly TV show "Creation in the 21st Century" on TBN, and author of the book "Wonders Without Number". davidrives.com
David Rives

Latest posts by David Rives (see all)

Your Commment

Email (will not be published)